punctul meu de vedere

Cred că a venit momentul să vorbesc. Întîi vreau să le mulţumesc tuturor celor care au semnat Protestul şi au fost alături de mine. Lor le sînt dator o explicaţie, iar nu acelora care pun la îndoială cuvintele mele.Ultimul număr din Aldine pe care l-am realizat a fost cel din 3 octombrie. Întrucît 6 octombrie e Ziua Internaţională a Comemorării Holocaustului, am considerat că se cade să marchez publicistic acest moment. Primisem un articol despre o carte a unui istoric maghiar care se ocupă de fuga evreilor din Ardealul de Nord în cel de Sud, în perioada 40-44. L-am publicat şi, alături, am scris editorialul meu pe aceeaşi temă, într-un registru antitetic, punînd în evidenţă răul şi binele din respectiva perioadă: Transnistria masacrelor antievreieşti, precum şi decizia – tot a lui Antonescu – de a nu trimite evrei din Regat în lagărele morţii din Polonia. Dan Turturică nu a fost prezent la şedinţa din dimineaţa zilei de joi 2 octombrie. A venit după-amiaza în Redacţie şi a intrat în panică. A tăiat din editorialul meu fragmentul referitor la faptele bune ale lui Antonescu. A doua zi m-a chemat la Redacţie şi mi-a spus să-mi caut de lucru pînă la sfîrşitul lunii. L-am întrebat ce vină am, de vreme ce nu am făcut decît să prezint un adevăr istoric recunoscut şi de cei mai mulţi istorici evrei. Mi-a răspuns că articolul în sine nu prezintă importanţă, dar eu aş fi “recidivist”, fiindcă în urmă cu un an publicasem în Aldine un articol al unui bătrîn ţărănist pe aceeaşi temă. Este de neînchipuit: cum să pedepseşti un om pentru ceva petrecut în urmă cu un an? Emil Hurezeanu, la acel moment directorul ziarului, a considerat cazul clasat, mustrîndu-mă însă sever, deoarece, prezentînd punctul de vedere al bătrînului ţărănist, nu am citat şi un fragment din raportul Comisiei Wiesel despre Holocaustul din România. Ironia face ca în articolul din 2008, reţinînd observaţia d-lui Hurezeanu, să dau un asemenea citat. Aceasta nu a mai contat, însă, pentru Dan Turturică. Verbal, mi-a retras dreptul la semnătură în ziar. Un articol predat Sabinei Fati, ce urma să apară marţi 7 octombrie, a fost oprit. Ce dovadă mai bună că măsura interdicţiei era pusă în aplicare?! Am intrat în concediu de odihnă şi apoi în concediu medical. Întorcîndu-mă la lucru pe 15 decembrie, mi s-a comunicat că se aşteaptă de la mine demisia, oferindu-mi-se varianta unei colaborări externe. Nu am răspuns unei asemenea oferte, pentru că în felul acesta mi-aş fi recunoscut o vină pe care nu o aveam.Abia astăzi, 19 decembrie, nu ştiu dacă în urma Protestului sau din alte motive, redactorul-şef adjunct Sabina Fati mi-a solicitat un articol pe care ar urma să-l publice marţi 23 decembrie. În continuare, eu nu-mi recunosc nici o vină şi nutresc speranţa că lucrurile vor intra în normal.
Dan Stanca19 decembrie 2008